Saturday, June 27, 2009

Un Saint Tropez nord african

Totul a inceput in 1999. O emisiune foarte populara in Franta, emisiunea Capital difuzata pe postul de televiziune privat M6, arata cum in Marrakech se poate achizitiona un somptuos palat de sultan la pretul unei casute din periferia oraselor franceze. Cine ar fi crezut ca aceasta informatie va crea o adevarata avalansa imobiliara?

In ultimii 10 ani, mii de riaduri (case traditionale marocane) au fost vandute francezilor iar preturile au crescut vertiginos.
 
Unii si-au transformat riadul intr-un adevarat palat de o mie si una de nopti pentru a-si petrece vacantele sau doar pentru un weekend mai lung.

Alti, au decis sa-si deschida o pensiune. Astazi, exista 700 pensiuni in Medina Marrakech-ului, detinute de francezi, belgieni, elvetieni sau englezi.

Alain C. locuieste in Lyon insa are si un riad in nordul Medinei din Marrakech. Initial, Alain intentiona sa-si cumpere un apartament in sudul Frantei. Insa cu bugetul sau de 120 000 de euro ar fi putut achizitiona o garsionera in Montpellier sau un splendid riad in Marrakech. 

Nu, Alain nu a ezitat si a optat pentru investitia din Marrakech. In ciuda crizei imobiliare actuale riadul lui Alain valoreaza astazi de 3 ori mai mult decat la achizitie. 


Astazi, Marrakech a devenit un Saint Tropez nord african iar numele proprietarilor de riaduri si vile somptuoase sunt din ce in ce mai celebre: de la fostul presedinte francez Jacques Chirac la Agnelli (Hermes) sau Richard Branson (Virgin), lista e lunga.

Insa reversul medaliei este ca Marrakech, acest nou Eldorado imobiliar, isi pierde autenticitatea pe zi ce trece, iar coruptia sau bacsisurile in domeniu au devenit o banalitate.

Photo: http://www.design-crisis.com

No comments: